atelierul arhitext
/

Pizzeria Vesuvio

Toate proiectele
An
2024
Stadiu
Finalizată
Program
Restaurant
Suprafață
115 m²
Locație
Timișoara | Romania

Pizzeria Vesuvio

Timișoara | Romania

An
2024
Stadiu
Finalizată
Program
Restaurant
Suprafață
115 m²
Locație
Timișoara | Romania
Toate proiectele

Amenajarea pornește de la un restaurant existent, caracterizat prin mobilier din lemn închis la culoare, mese acoperite cu fețe de masă florale și o relație destul de fragmentată între sala de mese, zona de servire și bucătăria vizibilă în fundal. Deși spațiul era funcțional, densitatea mobilierului, diversitatea finisajelor și iluminatul neuniform îi confereau un aspect încărcat și diminuau claritatea organizării interioare.

Noua intervenție păstrează orientarea longitudinală a spațiului și legătura vizuală cu zona de preparare, dar reorganizează interiorul într-o succesiune mai coerentă de funcțiuni. Barul devine elementul central al amenajării, definit prin suprafețe minerale, mobilier din lemn și un amplu fundal din tablă perforată, într-o nuanță caldă de teracotă. Geometria arcului, inspirată de forma tradițională a cuptorului de pizza, este reluată în golurile interioare și contribuie la construirea unei identități unitare.

Zona de servire este organizată în jurul unei banchete continue, finisată într-o nuanță de cognac, alături de mese și scaune din lemn natur. Peretele cu relief vertical adaugă profunzime și ritm, fără să încarce compoziția. Corpurile de iluminat negre, realizate sub forma unor discuri pliate, fac o trimitere abstractă la o pizza îndoită. Sursa de lumină este ascunsă în interiorul formei, generând o lumină caldă și difuză, reflectată discret pe suprafețele curbate și pe mesele de dedesubt.

Față de amenajarea anterioară, noul interior renunță la acumularea de obiecte și finisaje în favoarea unei palete restrânse și coerente, bazate pe lemn, metal, suprafețe minerale și tonuri calde de roșu și teracotă. Rezultatul este un spațiu mai deschis, mai luminos și mai ușor de înțeles, care păstrează atmosfera familiară a unei pizzerii de cartier, dar o transpune într-un limbaj contemporan și recognoscibil.

Înainte de renovare
După renovare